”Este mai ușor să crești copii puternici decât să repari oameni disfuncționali.”

Frederick Douglass

Pornind de la această idee, prevenirea unor probleme socio-emoționale printr-o educație bună este esențială. Educația începe în familie, cu figurile primare de atașament și continuă cu educația primită în gradiniță, în școală și în mediul înconjurator, pe tot parcursul vieții. Un lucru foarte important pe care îl învățăm în familie (de obicei de la părinți) este cum să relaționăm și cum să ne atașăm. În aceste relații de început, cu părinții, ne formăm anumite filtre sau scheme de gândire prin care apoi întelegem lumea și care ne influențează alegerile și comportamentul.

În continuare vom explora câteva dintre aspectele pe care trebuie să le avem în minte atunci când vorbim despre un stil parental iubitor și eficient.

Sensibilitatea parentală și atașamentul

Studiile arată că părinţii copiilor cu un stil de ataşament securizant sunt descrişi ca fiind mai sensibili, răspund mai omogen, mai consecvent şi este mai probabil să îşi ţină copiii în braţe, să fie mai puţin intruzivi, mai puţin tensionaţi şi mai puţin iritabili (1).

Mai mult, în concordanţă cu cercetările realizate de Ainsworth şi colegii săi (1), cercetări mai recente au găsit, de asemenea, legături între ataşamentul securizant şi sensibilitatea părinţilor la semnale de distres din partea copilului, precum plânsul (2,3). Cercetările arată că sensibilitatea parentală contribuie la siguranţa copilului în diverse culturi din întreaga lume, ceea ce demonstrează faptul că relaţia dintre sensibilitatea parentală şi siguranţa copilului este un fenomen universal (4). Chiar şi în culturi tradiţionale cum este cea din Bali sau multe culturi africane, părinţii menţin apropierea fizică cu copiii lor prin faptul că îi poartă în braţe tot timpul şi prin practicarea dormitului împreună (5,6).

Studiile care au investigat efectele pe care le au asupra copiilor purtatul în braţe şi dormitul împreună cu părinţii, au fost relaţionate pozitiv cu dezvoltarea fizică şi socio-emoţională a copiilor.  De exemplu, s-a arătat că la copiii care sunt purtaţi în braţe de mame, acest lucru corelează cu un stil de ataşament securizant, precum şi cu abilităţi de motricitate grosieră mai dezvoltate (7). Un avantaj al dormitului împreună cu părinţii este acela că ajută la reglarea funcţiilor fiziologice ale copilului şi promovează apropierea de părinţi (8). Cel mai important este ca figurile de ataşament să răspundă adecvat la semnalele transmise de copil.

Crearea unui mediu sigur pentru învățare și explorare

Atunci când interacţiunile copilului cu părintele oferă încredere şi siguranţă, copilul va dezvolta un stil securizant de ataşament faţă de părinte şi va câştiga încrederea necesară pentru a explora lumea înconjurătoare.

Există multe efecte benefice ale sensibilităţii parentale şi ale ataşamentului securizant la copii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Copiii cu un stil de ataşament securizant au o varietate mai bogată de mijloace de comunicare, plâng mai puţin, şi se calmează mai uşor când sunt luaţi în braţe (9; 10). De asemenea, copiii cu ataşament securizant devin, de obicei, după vârsta de 2 ani, indivizi cu mai multe comportamente de explorare decât copiii care nu prezintă un stil de ataşament securizant (1), şi au tendinţa de a deveni mai competenţi într-o  gamă  mai largă de abilităţi sociale şi cognitive. De exemplu, un studiu din 2002 (10) a arătat că acei copiii care au un stil de ataşament securizant sunt mai complianţi decât copiii cu un ataşament nesigur. Un alt studiu din 2004 (8) a evidențiat că acei copii ai căror mame răspund nevoilor lor într-o manieră mai sensibilă sunt mai înclinaţi spre a împărtăşi experienţele cu mamele şi este mai probabil ca ei să se implice în activităţi cu alţii din mediul lor.

Așteptări realiste

Există diferenţe între aşteptările pe care le au părinţii din culturile vestice cu privire la dezvoltarea abilitaţilor de autoreglare a comportamentelor copiilor lor şi aşteptările părinţilor din alte culturi. Bigner susţine că părinţii americani se aşteaptă ca dezvoltarea timpurie a autoreglării comportamentale la copiii lor să apară cu foarte puţin ghidaj şi asistenţă din partea lor. Practicile parentale ale părinţilor americani în această privinţă se rezumă la a aşeza copilul în pătuţ şi de a închide uşa, pe când părinţii din multe alte culturi, de obicei, le cântă un scurt şi blând cântec de leagăn sau îi leagănă pe copii până ce aceştia adorm. În mod interesant, pregătirea copilului pentru somn prin cântece, legănat sau cititul unei poveşti cu ei, contribuie la apariţia autoreglării în comportament.

Este important să învățăm în ce ritm se dezvoltă copii și ce provocări pot apărea pentru a avea așteptări realiste cu privire la ce însemnă a fi părinte.

Relația de cuplu

Felul în care relaționăm cu partenerul crează un anumit climat în familie și oferă, totodată, un exemplu copilului. De aceea, este important să lucrăm la relația de cuplu și să învățăm să comunicăm asertiv.

În plus, este important ca ambii părinți să fie implicați în creșterea copilului. Studiile arată că cele mai eficiente programe de parenting sunt acelea în care sunt implicați ambii părinți.

Și nu în ultimul rând, bucură-te de experiența de a fi părinte!

Referinte:

1.        Ainsworth, M. D. S., Blehar, M. C., Waters, E., & Wall, S. (1978). Patterns of attachment. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
2.        McElwain, N. L., & Booth-Laforce, C. (2006). Maternal sensitivity to infant distress and nondistress as predictors of infant mother attachment security. Journal of Family Psychology , 20(2): 247-255.
3.        Posada, G., Carbonell, O. A., Alzate, G., & Palata, S. J. (2004). Through Colombian Lenses: Ethnographic and Conventional Analyses of Maternal Care and Their Associations With Secure Base Behavior. Developmental Psychology , 40(4): 508-518.
4.        Posada, G., Jacobs, A., Richmond, M. K., Carbonell, O. A., Alzate, G., Bustamante, M. R., et al. (2002). Maternal caregiving and infant security in two cultures. Developmental Psychology , 38(1): 67-78.
5.        Isabella R.A. & Belsky J. (1991). Interactional synchrony and the origins of mother-infant attachment: A replication study. Child Development, 62, 373-384.
6.        Fagot, B. I. (1997). Attachment, parenting and peer interactions of toddler children. Developmental Psychology, 33(3): 489-499.
7.        Van Bakel, H. J., & Riksen-Walraven, J. M. (2002). Parenting and Development of One-Year-Olds: Links with Parental, Contextual, and Child Characteristics. Child Development , 73(1): 256-273.
8.        Hobson, R. P., Patrick, M. P. H., Crandell, L. E., García Peréz, R. M., & Lee, A. (2004). Maternal sensitivity and infant triadic communication. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 45, 470-480.
9.        Ball, H., Hooker, E., & Kelly, P . ( 1999 ). Where will baby sleep? Attitudes and practices of new and experienced parents regarding cosleeping with their newborns. American Anthropologist, 101, 141 – 151.
10.        Feldman, M. A., Varghese, J., Ramsay, J., & Rajska, D. (2002). Relationships Between Social Suport, Stress And Mother-Child Interactions In Mothers With Intellectual Disabilities. Journal of Applied Research in Intellectual Disabilities, 15(4):314-323.