Mușcatul este un comportament comun în rândul copiilor mici, ceea ce înseamnă că reprezintă o preocupare și pentru părinți și educatori. Vestea bună e că sunt multe lucruri pe care le pot face adulții pentru a ameliora sau chiar stopa acest comportament problematic.

Pentru început, evitați să etichetați copilul care mușcă. Nu îi spuneți lucruri precum: “ce, tu ești cățel?”. Când etichetăm copiii, facem mai mult rău decât bine. Îi facem să își asume o anumită identitate, să se identifice cu eticheta și să se comporte mai mult conform etichetei puse de noi (în acest caz, să muște mai frecvent).

A-l face pe copil să se simtă rușinat, precum și pedepsele dure nu ne ajuta prea mult când încercăm să adresăm problema mușcatului. Copiii mușcă pentru a face față unei situații dificile sau pentru a-și îndeplini o nevoie. De exemplu, un copil poate mușca pentru a exprima emoții intense (cum e frustrarea), pentru a comunica nevoia de mai mult spațiu personal (poate un alt copil stă prea aproape) sau pentru a-și satisface o nevoie de stimulare orală (copiilor mici le place să exploreze băgând obiecte în gura). Înainte de a alege cum să acționezi încearcă să înțelegi care e funcția mușcatului în acel caz particular. De ce face copilul ce face? Ce vrea să obțină? 

În continuare vom explora câteva dintre motivele pentru care copiii mușcă. 

  • Nu au limbajul suficient de dezvoltat pentru a exprima nevoi importante sau emoții puternice, precum furie, bucurie, frustrare, etc. Mușcatul este o forma de a comunica mesajul pe care nu îl poate transmite în cuvinte: “Sunt foarte supărat(ă) pe tine”, “Stai prea aproape de mine”, “Sunt foarte entuziasmat(ă)”, “Vreau sa te joci cu mine”.
  • Sunt suprasolicitați de zgomote, lumini, nivelul de activitate dintr-un context
  • Experimentează pentru a afla ce se întâmplă 
  • Au nevoie de timp de joacă mai activă 
  • Sunt prea obosiți
  • Le dau dinții 
  • Au nevoie de stimulare orală 

Pentru a identifica mai ușor motivul pentru care copilul mușcă, găsești mai jos o serie de întrebări ajutătoare.

În timp  ce copilul tău de joacă, privește-l și observă:

  • Ce s-a întâmplat înainte de a mușca?
  • Cu cine se juca copilul?
  • Pe cine a mușcat? E mereu același copil sau e un copil diferit de fiecare dată?
  • Ce făcea copilul tău?
  • Unde era copilul tău?
  • Cine avea grija de copil?

Dacă observi semne că urmează să muște, poți să:

  1. Îi distragi atenția cu o jucărie sau o carte. Sugerează-i să vă uitați pe fereastră sau să vă plimbați până în altă cameră sau până afară. Scopul este de a reduce tensiunea și de a-i redirecționa atenția către altceva.
  2. Propune-i copilului tău cum ar putea gestiona situația care îl face să recurgă la mușcat. De exemplu: Tudor, îi poți spune Mariei: “Ești prea aproape de mine. Nu îmi place când îmi atingi părul.” Dacă ți se pare că mușcatul apare din nevoia de stimulare orală, dă-i copilului ceva ce poate mușca – jucării, legume, snack-uri sănătoase. 
  3. Propune-i moduri de a împărți. Pune o alarmă sau un cronometru (de preferat ceva cu afișaj și sunet pentru ca cei mici să poată urmări timpul rămas) pentru a marca timpul fiecărui copil cu o anumită jucărie. În grădinițe și creșe e recomandat să existe mai multe jucării de același fel, mai ales dacă acestea sunt foarte populare în rândul copiilor. Problema împărțirii jucăriilor este una foarte comună și este de multe ori asociată cu mușcatul. 
  4. Citește-i povești despre mușcat. Pe măsură ce citești, întreabă-l pe copil cum crede că se simt diverse personaje. Dacă ai un copil mai mare, atunci îi poți cere lui să îți “citească” bazându-se pe ce se întâmplă în ilustrații. 

Ce e de făcut când copilul tău mușcă? Mai întâi ai grija la propriile emoții. Când un copil mușcă, părinții se pot simți frustrați, furioși, enervați, rușinați și/sau îngrijorați. Toate aceste emoții sunt firești, însă dacă răspunzi comportamentului copilului când ești o într-o stare emoțională foarte intensă s-ar putea să nu ai cea mai potrivită reacție. Așa că e important să te liniștești mai întâi. Numără până la 10, respiră adânc sau fă ceva ce știi că te ajută să te liniștești. 

Pe un ton ferm (dar nu furios, fără țipete) spune: “Nu mușcăm. Când muști, doare.” Atrage-i atenția asupra felului în care se simte cel mușcat : “uite, Ana plânge. Plânge pentru că ai mușcat-o. Mușcatul doare”. Folosește propoziții clare și scurte pentru a fi mai ușor de înțeles pentru copil.

În continuare, acordă-i atenție copilului mușcat. De cele mai multe ori copilul care mușcă primește foarte multă atenție din partea adulților. Chiar dacă această atenție este de obicei negativă poate avea un rol de întărire a comportamentului și să ducă la menținerea comportamentului nedorit. Atunci când adulții își îndreaptă atenția asupra copilului mușcat este clar pentru copilul care a recurs la acest comportament că nu el/ea va primi mai multă atenție. În plus, a arăta grijă și empatie față de copilul care suferă poate servi drept lecție de empatie. 

Înarmați-vă cu răbdare! Învățarea unui comportament nou necesită timp. 

Dacă copilul are limbajul suficient de dezvoltat, discută cu el despre ce s-a întâmplat și cum ar putea sa reacționeze diferit în viitor în loc să muște. De exemplu: Dacă George îți ia ursulețul și nu vrea să ți-l dea înapoi, tu poți să-i spui: “George, acela e ursulețul meu. Dă-mi-l înapoi.” Dacă nu vrea să ți-l dea, poți veni să-mi ceri ajutorul. 

Ajută-i pe copii să treacă peste evenimentul negativ. Întreabă-i cu ce vor să se joace, propune-le să se joace cu plastilina, să deseneze sau să se joace în nisip. Ajută-i să își descarce energia în moduri constructive și să se relaxeze. Copilul mușcat și cel care l-a mușcat nu ar trebui puși să se joace împreună dacă nu vor. 

Mușcatul este un comportament comun, dar de obicei dispare undeva în jurul vârstei de 3 ani, 3 ani și jumătate. Dacă mușcatul continuă și după această perioadă, sau dacă frecvența cu care apare nu scade, atunci e timpul să apelați la un specialist (psiholog). Psihologul te poate ajuta să identifici cauzele și să găsești o strategie potrivită pentru a adresa acest comportament cât mai eficient.

Autor articol: Mihaela Selescu, psiholog