Se apropie Ziua Internațională a Conștientizării Autismului (2 aprilie) și mi-ar plăcea să demontăm câteva mituri care au apărut de-a lungul timpului în jurul acestei tulburări. Dar înainte de a face asta, să vedem ce este autismul.

Autismul sau tulburările de spectru autist (TSA) se referă la o gamă largă de tulburări caracterizate prin probleme la nivelul interacțiunilor sociale, la nivelul limbajului verbal și non-verbal și comportamente repetitive. Aproximativ 1 din 68 de copii este diagnosticat cu tulburare de spectru autist. Tulburarea de spectru autist este de 4,5 ori mai des întâlnită la băieți decât la fete (1-42 băieți față de 1-189 fete).

Semnele mai clare ale autismului pot fi observate în jurul vârstei de 2 sau 3 ani. Unele întârzieri asociate pot apărea chiar mai devreme, în jur de 18 luni. Cercetările arată că intervențiile timpurii conduc la rezultate mai bune pe termen lung pentru persoanele cu autism.

Cauzele exacte ale autismului rămân încă neclare. (Și nu, vaccinurile nu provoacă autism!) Este posibil să fie mai mulți factori care duc la dezvoltarea autismului și adeseori tulburarea este asociată cu alte probleme precum: sensibilitate senzorială mai crescută, probleme de sănătate diverse – probleme gastrointestinale, probleme cu somnul- probleme psihologice – anxietate, depresie, probleme cu atenția sau hiperactivitatea.

Acum să trecem la mituri:

Mit 1: Copiii cu tulburări de spectru autist nu pot forma relații iubitoare sau nu pot iubi cu aceeași căldură și intimitate ca alții.

Cu ajutorul unei abordări terapeutice potrivite, copiii pot învăța să se bucure de apropierea, căldura și intimitatea asociate unei relații și pot învăța să îi iubească pe alții la un nivel foarte profund. Probabil problema principală legată de relaționare a copiilor cu autism nu este aceea că nu simt căldură, afecțiune și intimitate, ci faptul că nu au abilitățile să-și  comunice emoțiile.

Acest mit se bazează pe o idee apărută în anii 1940, când a fost identificat autismul ca și tulburare. Se considera că problemele relaționale erau centrale în cazul persoanelor cu autism.

Mit 2: Copiii cu tulburări din spectrul autist nu pot empatiza cu alții. Le lipsește teoria minții.

Cu o abordare terapeutică potrivită pentru copil și în funcție de gradul de afectare, acesta poate să-și dezvolte abilitățile de comunicare și abilitățile cognitive necesare pentru a-și dezvolta teoria minții și abilitatea de a empatiza. O parte dintre acești copii pot deveni chiar foarte empatici și iubitori.

Mit 3: Autismul este o tulburare biologică care are la bază o explicație genetică simplă.

Cercetările realizate până în prezent pe acest subiect sugerează că nu există o singură cauză pentru autism, ci mai degrabă mai multe cauze care lucrează împreună într-o manieră cumulativă.

Există componente genetice clare și o predispoziție genetică, dar această predispoziție îi poate face pe unii copii mai vulnerabili și la alți factori de risc. În funcție de predispoziția anume a unui copil, acești factori de risc pot crea un dezechilibru mai mic sau mai mare și pot duce la probleme de dezvoltare.

În plus, aceste probleme se pot observa în mai multe arii de dezvoltare și copii diferiți pot avea manifestări diferite. De exemplu, unii copii au reacții senzoriale exagerate; alți copii au reacții senzoriale prea slabe; alții au dificultăți în dezvoltarea limbajului expresiv. Unii copii au combinații ale acestor probleme.

Mit 4: Copiii cu tulburari de spectru autist nu pot citi emoțiile altora.

Cercetările mai vechi susțineau acest mit, însă cercetări mai recente au început să conteste aceste rezultate. Un studiu recent sugerează că procesarea expresiilor faciale se realizează în părți diferite ale creierului la copiii cu tulburări de spectru autism comparativ cu copiii fără această tulburare. Profesorul Morton Gernsbacher și colegii săi de la Universitatea din Wisconsin au realizat că, în studiul original, copiii s-ar putea să nu se fi uitat la față și că acesta ar putea fi motivul pentru care părea că procesează expresiile faciale emoționale în alte arii ale creierului decât cele în care se realizează în mod normal procesarea emoțiilor.

În încercarea de a replica studiul, Gernsbacher și colegii săi i-au încurajat pe participanți să se uite cu adevărat la fețe și a reieșit că procesarea emoțiilor se realizează în aceleași arii din creier și la copiii cu tulburări din spectrul autist.

Fețele umane oferă o cantitate enormă de informații și acest lucru poate fi copleșitor, în special pentru cineva care are dificultăți de procesare senzorială. Așa cum persoanele mai timide evită contactul vizual până se simt  mai confortabil, și acești copii, care sunt foarte reactivi din punct de vedere senzorial s-ar putea să necesite puțin timp să se acomodeze înainte de a-ți privi fața. Acest lucru nu înseamnă că nu se pot uita la fețe sau că procesează diferit emoțiile, ci înseamnă doar că pentru ei poate fi stresant să privească o față prea devreme.

Atunci când Gernsbacher și colegii săi au măsurat reactivitatea emoțională a acestor copii, au descoperit că atunci când îi încurajau să privească fețele, măsurătorile fiziologice au sugerat un răspuns de stres. În concluzie, au descoperit că acești copii procesează emoțiile în același mod ca și noi toți, însă aveau o preferință pentru a nu privi fețe, deoarece pentru ei era prea solicitant și într-o oarecare măsură stresant.

Mit 5: Persoanele cu autism au o inteligență sub medie.

Adesea oamenii presupun în mod eronat că autismul vine cu o afectare a nivelului intelectual. Este o idee care poate îngreuna procesul terapeutic și poate preveni un copil de la a-și atinge potențialul real.

Adevărul este că persoanele cu autism pot avea uneori asociate și probleme cognitive, însă pot avea și un nivel intelectual mediu sau chiar o inteligență sau abilități superioare. Astfel, un copil cu autism se poate afla oriunde pe acest continuum al potențialului intelectual. Și cu asta demontăm și ultimul mit din această serie:

Mit 6: Persoanele cu autism au o inteligență peste medie.

Copiii cu tulburări din spectrul autist, indiferent de problemele cu care se confruntă, sunt în primul rând copii și au nevoie să fie tratați cu respect, empatie și iubire.

Autor: Mihaela Selescu, psiholog și  psihoterapeut cu drept de liberă practică cu formare în terapii cognitiv-comportamentale