1. Cum v-ați simțit la evenimentul organizat de Burtici fericite? (evenimentul din 3 august –Alăptarea, fundația unei alimentații sănătoase)

Mi s-a părut atmosfera foarte relaxată și caldă, gazdele primitoare și participantele interesate (și vesele, ceea ce pentru un prezentator este foarte important). Am învațat și eu multe lucruri ascultând-o pe doamna Sorana Mureșan.

2. Câte tipuri de reacții alergice există și care ar trebui să ne îngrijoreze?

Alergiile sunt foarte variabile ca manifestări, dar în principal pot fi reacții cutanate (urticarie, angioedem – când apar tumefieri la nivelul mâinilor, ochilor, buzelor), rinita alergică, conjunctivită alergică și unele manifestări digestive care sunt mai greu de identificat ca fiind alergice (diaree cu sânge, vărsături, creștere insuficientă în greutate). Anafilaxia (care asociază manifestări cutanate și respiratorii – respirație dificilă, șuierătoare, și eventual digestive, hipotensiune și chiar pierderea cunoștinței) este cea mai severă, dar din fericire și cea mai rară.

3. Care este diferența dintre alergie și intoleranță?

Alergia alimentară implică o reacție a sistemului imun, prin anticorpi și celule imune, și apare la proteinele întâlnite în alimente (de exemplu la proteinele din laptele de animal). Intoleranța este o dificultate de a digera un anumit aliment și poate apărea la mai multe componente alimentare, nu neapărat la proteină; cel mai frecvent apare intoleranță la lactoza (care este un zahăr din lapte).

4. Cum se manifestă alergia la proteinele din laptele de vacă?

Manifestarile pot fi foarte diferite, izolate sau în asociere – cutanate (urticarie, angioedem, dermatită atopică), respiratorii (nas care curge persistent, predispoziție pentru bronșiolite), digestive (scaune diareice, cu mucus și/sau sânge, dureri abdominale, balonare, accentuarea refluxului fiziologic al bebelușului, apetit scăzut și creștere insuficientă în greutate).

5. Care este tratamentul în cazul alergiei la proteinele din laptele de vacă?

Trebuie eliminată cauza pentru a permite intestinului să se vindece – și anume, restricția proteinei laptelui de vacă (și de orice alt animal). La un copil alăptat exclusiv asta inseamnă ca mama să nu consume lactate de nici un tip, iar dacă este diversificat să nu se introducă nici un lactat, pentru minim 6 luni. Dacă copilul primește și/sau doar lapte praf, va trebui inlocuită formula cu una terapeutică (atentie, nu cu o formulă hipoalergenică, ci cu una extensiv hidrolizată).

6. Care sunt factorii de risc și cum putem preveni alergia la proteinele din laptele de vacă?

Factorii de risc sunt în mare parte legați de flora intestinală și legătura ei strânsa cu sistemul imun; secțiunea cezariană, terapia antibiotică perinatală și în primul an de viață, deficitul de vitamina D, obezitatea, expunerea la contaminanți în mediul casnic (folosirea de recipienți de plastic – mai ales care conțin bisphenol A, BPA, detergenții chimici cu efect disruptor endocrin, metale grele, etc). Dieta sănătoasă a mamei, detoxifierea casei prin evitarea detergenților și cosmeticelor cu potențial nociv, probiotice în ultimul trimestru al sarcinii și pentru 6 luni la copilul născut prin cezariană sunt toate metode de a scădea posibilitatea instalării acestei alergii.

7. Ați mai participa în viitor la evenimentele organizate de Burtici fericite?

Da, dacă există dorință și se propune un subiect care să îmi fie familiar.

8. Câteva cuvinte de încheiere pentru mămici și viitoare mămici din comunitatea Burtici fericite.

Aș recomanda mămicilor viitoare sau actuale – să fie liniștite și relaxate. Internetul, mai ales, abundă de informații despre parenting care pot deveni copleșitoare și uneori contradictorii. Le-aș recomanda să aibă încredere în sfătuitorii lor (cum ar fi clubul Burticilor fericite) și să aibă încredere în copil și în ele însele. Un copil este relaxat și liniștit dacă așa e și mama.