Sarcina reprezintă un bun prilej pentru a face modificări importante în stilul nostru de viață și, implicit, în alimentația de zi cu zi. Chiar dacă până acum nu ați ținut cont de aceste aspecte, acum este timpul să o faceți atât pentru binele dumneavoastră, cât și pentru cel al viitorului copilaș.
Pentru început un lucru este cert, în sarcină nu trebuie să mâncăm „cât pentru doi”, ci „ca pentru doi”, adică să urmărim să avem o alimentație cât mai sănătoasă, variată și echilibrată.

Ce înseamnă o alimentație sănătoasă și echilibrată?
O alimentație sănătoasă se definește prin prezența nutrienților de înaltă calitate, astfel încât organismul să nu sufere și să nu fie carențat.
Astfel, o dieta corectă va trebui să conțină următoarele:

  • alimente proaspete, crude dacă se poate (fructe, legume, salate), chiar și cele preparate termic sunt recomandate, atâta timp cât tehnica culinară folosită este una sănătoasă, dietetică (fierbere la abur, coacere/prăjire la wok, grătar, cuptor, etc.);
  • lapte și derivate lactate;
  • cereale integrale și derivate ale acestora (pâine integrală, orez brun, paste integrale, etc.);
  • proteine de origine animală (carne slabă, pește, ouă, brânză), dar și proteine de origine vegetală (mazăre, fasole, linte, nuci, migdale, caju, etc.) ;
  • cantități moderate de sare;
  • reducerea consumului (cât de mult se poate) de zaharuri rafinate și grăsimi nesănătoase (alimente procesate, patiserie, chipsuri, etc.);
  • și nu în ultimul rând, orarul de masă regulat și activitatea fizică zilnică, au un rol major în menținerea stării de sănătate și într-o acumulare de kilograme corespunzătoare în perioada sarcinii.

Chiar dacă în timpul sarcinii, cerințele energetice sunt mai ridicate, trebuie să avem grijă să nu le „supradimensionăm”. Mai bine zis, o ușoară creștere calorică va fi necesară pe parcursul trimestrelor II și III de sarcină, unde cel mai probabil o veți resimți prin prezența senzației de foame, care va fi mai accentuată, moment în care trebuie să fiți foarte atente asupra căror alimente vă îndreptați atenția.

Dacă alegem să vorbim despre necesarul de vitamine și minerale în sarcină, trebuie să știți că o alimentație echilibrată vă oferă cele necesare, însă cu toate acestea, pe parcursul primului trimestru de sarcină se recomandă suplimentarea cu acid folic.
Este de dorit să ne îmbunătățim stilul de viață alimentar cu ceva vreme înainte să devenim mămici, pentru a ne asigura că organismul „pornește la drum” cu depozitele necesare sarcinii.

O dietă echilibrată pe durata sarcinii se traduce printr-un câștig ponderal optim, (10-12 kg) și dezvoltarea fătului în parametri normali.
Utilizarea suplimentelor de vitamine și minerale sunt recomandate mai degrabă la femeile malnutrite, la adolescentele care sunt însărcinate, la femeile care au o durată prea scurtă între sarcini sau femei cu istoric de nou-născuți cu greutate mică la naștere, însă medicul care vă supraveghează sarcina, împreună cu dumneavoastră, va stabili dacă vă sunt necesare astfel de suplimente.