Din păcate, multe proaspete mămici nu știu dacă bebe suge corect și nu pot să își dea seama dacă poziția și atașarea bebelușului la sân sunt corecte. Multe din sfaturile pe care le-au primit au fost greșite – ”Ține bebe la sân 20 minute la unul, 20 minute la celălalt.”, ”Dacă bebe nu se satură, trebuie să îi oferi completare cu lapte praf din biberon.”

➡ Rețineți: Dacă atașarea nu este corectă, suptul poate deveni dureros și mama va face ragade. Durerea care apare în timpul alăptării este un semnal clar al faptului că bebe nu este atașat corect la sân. Dacă atașarea la sân nu este corectă, bebelușul nu reușește să extragă eficient lapte și nu se satură. Dacă bebe nu este atașat corect la sân, el poate fi nemulțumit ca nu ii “ vine “ suficient lapte, deoarece fluxul de lapte este influențat primordial de felul în care bebe este atașat la sân.

ALĂPTAREA NU TREBUIE SĂ FIE DUREROASĂ!!! Nici măcar în primele zile după naștere !!!!

✅ Cum recunoaștem o atașare corectă la sân?

• Bebe este atașat asimetric (adică mai mult din areola de jos este sub buza inferioară a bebe ) și mai puțin din areola de sus sub buza superioară. Foarte important – bărbia bebelușului trebuie să fie lipită de sân (presează sânul) și pieptul bebelușului este lipit de sânul mamei,
• Bebe are capul puțin dat pe spate, nasul rămâne puțin depărtat de sân,
• Bebe prinde mult din areolă, nu doar mamelonul, unghiul de la deschiderea guriței trebuie să fie de minim 130-150 grade).

❎ Cum recunoaștem o atașare incorectă la sân?

• Bebe este atașat simetric pe areolă, mai mult din areola superioară este acoperită de buza superioară,
• Nasul este pe sân,
• Bebe nu prinde mult din areolă, buza de jos nu este răsfrântă, gurița nu este deschisă larg,
• Suptul devine inconfortabil, dureros.